EMANUEL, 34 ani, specialist consultant IT
Obiectul pe care l-am ales pentru înscrierea la casting este un tablou pictat.
Povestea din spatele acestui obiect:
Detalii minuțioase s-au pierdut din memorie deoarece evenimentele ce urmează s-au petrecut în 2017, iar eu personal nu eram într-o perioadă stabilă a vieții mele.
Am întâlnit o persoană la o petrecere, care întâmplător era și colegă de apartament cu o colegă de serviciu. Sună a romantism Hollywoodian, ori ceva scos din “Friends”, dar nu se va termina la fel de frumos.
Am simțit amândoi o scânteie în seara petrecerii, și, ca orice om normal, bineînțeles că am început să vorbim – unde vorbitul, de fapt înseamnă scris interminabil pe o platformă social media, în cazul ăsta Facebook Messenger.
Din noiembrie sau începutul lui Decembrie, când a fost acea petrecere, ne-am bombardat cu mesaje reciproc, ea pe de o parte pentru că lucra de acasă și era la începutul carierei de arhitect – dar totodată și picta – iar eu un IT-ist lucrând ture de noapte de 12 ore.
Părea fun și foarte înflăcărat modul în care ne exprimam, nu prea existau limite în comunicare, iar “sexting-ul” făcea parte din dialogul nostru.
Acum trebuie să vă împărtășesc ceva. În acea perioadă eu făceam o formă avansată și intensivă de terapie, pentru că psihic nu eram într-un loc prea bun, și totodată ascundeam acest lucru pentru că îl simțeam ca pe o slăbiciune masculină, așa că vă rog să nu uitați acest aspect.
În lunile ce au urmat bineînțeles că ne-am programat întâlniri, la diverse evenimente ori locații, ale ei erau mai mult pe partea culturală – teatru, concert de jazz, cafenele și ceainarii-, iar eu veneam cu propuneri de petreceri de gabarit, cluburi de noapte, gătit acasă, cinematograf. Părea că suntem compatibili, numai că din varii motive nu se consumase partea carnală între noi doi, deoarece noi nu eram într-o relație, nici măcar într-o relație deschisă, și, ciudat, acest lucru venea din partea ei, în urma unor decepții pe care le trăise. Dar nu ține de mine să vi le împărtășesc. Așa că eticheta noastră era undeva în spectrul de avem prioritate în fața altora, nu există limitări, fiecare face ce dorește.
Nu e cel mai sănătos mod de a începe o conexiune cu cineva, dar într-un mod absurd amândoi ne-am complăacut în acest angajament pentru că ne oferea o formă de libertate, care însă s-a dovedit a fi o iluzie amară
Prin luna februarie mi-a trimis o poză cu două mâini însângerate, iar eu am rezonat mult cu acea poză, pentru că era un cuplu ce se ținea de mână, plini de sânge. După ce ne-am consumat carnalismul, care deja devenise o problemă deoarece era multă tensiune sexuală creată între noi, mai ales din partea ei, mi-a facut cadou un tablou pe care l-am ales, și mi-a zis doar că s-a inspirat din acea poză, iar eu, fraier, nu am întrebat-o despre semnificația lui. Cândva prin luna aprilie, în urma unor divergențe de opinii ce se tot adunau, ne-am cam dat ghost-ing unul altuia. Eu unul pentru că nu puteam face față reacțiilor ei incisive, ea pe de cealaltă parte mă acuza că o tratez ca pe un trofeu. Așa că ne-am despărțit, dar fără să declarăm că ne-am despărțit. Stupid. Știu. Nu uitați că eu în continuare făceam terapie.
La ceva timp după încă îmi mai scria și mențineam un dialog cu limite, am întrebat dacă vrea tabloul înapoi, iar răspunsul primit a fost că nu, că pot să-l păstrez, pentru că acel tablou mă reprezintă strict pe mine și ceea ce am eu nevoie în viață, pentru că doar o femeie ce a trecut prin lucruri dificile și nu numai, exact așa ca mine, îmi va putea face față și se va ține de mine, și nici o altă femeie nu m-ar merita. Bineînțeles că mi-au dat lacrimile, pentru că eu deja făcusem progrese cu terapia și acela a fost un moment de catharsis.
